Se vorbeşte deseori despre emoţia produsă de muzică în închinare. Suntem emoţionaţi oridecâteori vedem persoane care ridică mâini către cer sau toarnă câteva lacrimi. Când muzica ne poartă prin mesaj şi ritm, pe valurile aparente ale prezenţei lui Dumnezeu, suntem în stare de orice sacrificiu.
În acel moment, suntem cei mai buni creştini, cel mai aproape de cer. Însă când muzica se opreşte şi emoţia dispare brusc.
Ce faci totuşi când nu mai simţi nimic? Când Dumnezeu ţi se pare atât de departe, iar inima ta prea împietrită pentru a mai putea fi mişcată de ceva. Nimic din ce auzi nu pătrunde în inimă. E ca şi cum dintr-o dată, semnele vitale ale sufletului şi-au încetat activitatea. Tăcere. Aşteptarea lungă te face să strigi: „Unde eşti, Doamne?”.
Încerci prin rugăciune, citirea Cuvântului, cântec, să trezeşti cumva emoţiile. Dar sunt de neclintit.
Azi, gândul la închinarea superficială, plină de emoţii dar fără Duh pe care şi eu am avut-o de multe ori, m-a trezit! Un adevăr atât de evident, dar pe care îl uităm repede.
Credinţa în Dumnezeu nu este o emoţie, nu-i un sentiment, e o alegere! Putem alege dacă vrem să credem că ceea ce zice El este bun şi adevărat sau dacă refuzăm.
Bucuria este o alegere; cineva spunea că Dumnezeu dă bucurie, dar noi nu o simţim pentru că refuzăm bucuria oferită. Dumnezeu este bucurie. Acceptă-L!
Alege să fii bucuros în mijlocul necazului!
Alege să laşi îngrijorarea deoparte şi să te încrezi în El!
Alege să crezi că e cu tine în orice moment şi ştie fiecare gând şi dorinţă adâncă a inimii.
Alege să-L lauzi, chiar dacă nu simţi nimic!
Când Dumnezeu îţi ia orice formă a emoţiei, începi să experimentezi adevărata relaţie cu El. Atunci bucuria devine o alegere!
(Articol publicat în Revista Respiro)
Antonia Stupar 